Acea zi in care ai sa te dezlipesti de toata febra asta hormonala. Rahatul asta de febra care te-a facut sa te gandesti la iluzii fantastice si din cauza careia acum, toata lumea ti se arata in pura-i realitate. Si-ti spui: 'la naiba. era atat de evident! e adevarat. chiar era adevarat! dar de ce nu puteam sa vad nimic? eu care ma consider o persoana coerenta si destul de realista..'
Poate pentru ca asa functioneaza lucrurile. Asa functionez eu? Asa functionam toti?
Intr-o clipa redevii tu ... costa— te costa destul sa recunosti ca ai incercat sa crezi in ceva ce nu era nicidecum ceea ce tu credeai; era mai degraba la o distanta de zeci de kilometri de tine .. in toate aspectele.
Ma tem ca filosofia mea de viata devine invechita. Sau poate ca gandirea pragmatico-emotionala imi da multa bataie de cap. E incompatibila dar totusi esentiala.
Ce fac? Fac ceea ce se asteapta de la mine? Tin cont de pronosticuri? Mai simplu? In fond.. sa stii multe lucruri cred ca intr-un final devine o povara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu